To read this post in English click here.

Rezumat

În anii ’70 s-a studiat un fenomen petrecut în timpul Marii Depresii din SUA, şi care relevă o creştere a numărului de enoriaşi al bisericilor autoritare. Fenomenul doar acum începe să fie înţeles, prin prisma cercetărilor ştiinţifice noi care se desfăşoară. S-a descoperită că creierul uman are o tendinţa naturală de a crede în religie, cu precădere în timpul vremurilor grele. Cu cât te simţi mai puţin sigur pe tine, cu atât mai puţin te poţi depărta de lumea supranaturală. Până recent, ştiinţă a ocolit în mare parte să afirme dece. Paul Bloom, psiholog la Universtiatea Yale din SUA spune că “Nu faptul că religia ar fi neimportantă, ci natura taboo a subiectului a făcut că în această direcţie să se facă puţine progrese”.

Antropologul Scott Atran, de la Universtiatea din Michigan la Ann Arbor, şi alţii sugerează că religia apare ca un produs secundar al modului în care mintea umană funcţionează. “Acum avem numeroase probe pentru a spune că fundamentul crezului nostru religios este “inscripţionat” în mintea noastră.” Cercetarea efectuată în rândul copiilor sugerează că avem o stare “implicită” a minţii, care persistă şi când devenim adulţi, într-o formă modificată. “Copii din toată lumea au o receptivitate naturală mărită de a crede în zeităţi, din pricina modului în care mintea lor funcţionează, şi că această receptivitate timpurie ne ancorează gânditul intuitiv de-a lungul vieţii”, spune antropologul Justin Barret de la Universtiatea Oxford din Marea Britanie.

Unul dintre atributurile esenţiale ale minţii este un supradezvoltat simţ al sistemului cauză-efect, care ne îndrumă să vedem scop şi artificialitate peste tot, chiar şi acolo unde acesta nu există. “Vezi nişte tufe că se mişcă, presupui că ceva sau cineva este acolo”, spune Bloom. Deborah Kelemen de la  Universitatea Arizona din Tucson le-a pus unor copii de 7 şi 8 ani întrebări despre obiecte inanimate şi animale. A descoperit că majoritatea credeau că sunt create cu un scop. Olivera Petrovich de la Universitatea Oxford spune că copii au o tendinţa de a crea conceptul de Dumnezeu în mod spontan, fără intervenţia adulţilor:“Se bazează pe experienţele lor zilnice a lumii fizice şi construiesc conceptul de Dumnezeu pe baza acelor experienţe.” Din această cauza, când copii aud afirmaţii religioase acestea par perfect logice. Kelemen a decoperit că adulţii sunt la fel de înclinaţi să vadă artificialitate şi intenţie acolo unde acestea nu există. “Toţi oamenii posedă circuitele din creier, şi acestea nu dispar.”, declară Bloom.

Cercetările ştiinţifice sugerează că zeităţile nu vor dispărea, şi că ateismul va fi întotdeauna “greu de vândut”. “Credinţa religioasă este “drumul care opune cea mai mica rezistent㔓:, spune Pascal Boyer, un psiholog la Universitatea Washington din St Louis, Missouri, în timp ce a nu crede necesită efort. Descoperirile pun sub semnul întrebării idea că religia este o adaptare. “Da, religia ajută la crearea societăţilor mari – şi odată ce aceste societăţi mari există poţi să fi mai eficient decât grupurile de oameni care nu formează societăţi mari” spune Atran. Dar reiese că un artefact al abilităţii de a crea lumi fictive. “Nu cred că există o adaptare pentru religie mai multă decât există o adaptare pentru a construi avioane”.

Un experiment publicat anul trecut (Science, vol 322, p 115) de către Jennifer Whitson de la Universitatea Texas din Austin şi Adam Galinsky de la Universitatea Northwestern din Evanston, Illinois, sugerează că adulţii sunt mai probabil să observe “modele” acolo unde acestea nu există, în timp ce simt o lipsă de control, şi tind să se refugieze în superstiţii.

În cartea The God Delusion (Deziluzia Dumnezeului), Richard Dawkins argumentează că religia se propagă prin îndoctrinare, mai ales asupra copiilor. Evoluţia pune copii într-o predispoziţie de a “înghiţi” orice le-ar spune părinţii sau bătrânii tribului, având în vedere că obedienţe bazată pe încredere este valoroasă din punctul de vedere al supravieţuirii. Acest lucru conduce la ce Dawkins numeşte “slavish gullibility” (“naivitate sclavica”) în faţa afirmaţiilor religiilor.

Dacă copii au o credinţă în zeităţi din naştere, atunci ce rămâne de ipoteza îndoctrinării? “Sunt satisfăcut cu a crede că copii sunt predispuşi în a crede în zeităţi invizibile – eu am eram tot timpul,” spune Dawkins.  “Dar totodată cred că ipoteza îndoctrinării este plauzibile. Suspectez că cele două influenţe s-ar putea consolida reciproc.” El sugerează că naivitatea evoluată converteaza predispoziţia generală a copiilor spre a crede într-o credinţa specifică în zeul sau zeii la care se închină părinţii acestora.

Articolul integral poate fi accesat pe siteul NewScientist.com la adresa http://www.newscientist.com/article/mg20126941.700-born-believers-how-your-brain-creates-god.html?full=true. Vă rog să luaţi în considerare faptul că acest post este un rezumat, iar articolul integral este mult vast, fiind presărat cu dovezi pentru a susţine afirmaţiile făcute aici.